Cupa de Gimnastică
Cupa de Gimnastică Andreea Răducan a luat naştere în 2011, concursul fiind organizat cu scopul de a aduce spiritul marilor competiţii internaţionale în mijlocul micuţelor gimnaste. Competiţia este organizată de campioana olimpică şi mondială Andreea Răducan, în oraşul său natal, Bârlad.
Cupa Andreea Răducan este inclusă în calendarul naţional sportiv de către Federaţia Română de Gimnastică.
Concursul este dedicat gimnastelor din categoria junioare III, de nivel 1 şi 2, cu vârste cuprinse între 8 şi 10 ani. Toate gimnastele participante la concurs vor primi premii în produse, iar gimnastele de pe podium vor câştiga şi premii în bani, diplome şi trofee, în funcţie de performanţa obţinută în cadrul competiţiei.
Andreea Răducan organizează evenimentul în parteneriat cu Clubul Sportiv şcolar Bârlad şi beneficiază de sprijinul Direcţiei pentru Sport a Judeţului Vaslui, al Asociaţiei pentru Gimnastică Vaslui, al Inspectoratului şcolar Judeţean Vaslui, precum şi al Federaţiei Române de Gimnastică.
Partenerii principali ai evenimentului sunt: BCR, Reserved, Brenntag, Oriflame, Axis Communications, Mercedes-Benz şi Fundaţia Olimpică Română.