Lansarea cărţii “Reversul Medaliei”

19 May 2012 - Craiova

Sâmbătă, 19 mai, de la ora 15:00, vă invităm la Electroputere Parc Craiova (Calea București, nr. 80), să o întâlniți pe Andreea, cu ocazia lansării cărții autobiografice, “Reversul Medaliei”.
“Reversul Medaliei” este o carte extrem de emoționantă despre sportul de mare performanță, despre o sportivă care a găsit resursele necesare pentru a merge mai departe după nedreptatea de la Sydney. O carte care ne îndeamnă sa reflectăm la propriul nostru destin, la nedreptățile și durerile pe care le-am avut noi înșine de înfruntat.
“Această carte autobiografică a fost scrisă la dorinţa publicului, care a urmărit tremurând de emoţie în faţa televizorului competiţiile gimnastelor din România. Şi eu am fost una dintre ele. Performanţele sunt asemănătoare, însă povestea fiecăreia este diferită. Cât de frumoasă şi grea este viaţa unui sportiv, a unei gimnaste de performanţă! Câtă muncă şi câte sacrificii sunt necesare pentru a deveni cel mai bun din lume! Şi ce simte un campion când salută publicul de pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. „Reversul medaliei” spune o poveste despre care a vorbit o lume întreagă.
Începând din 19 mai, pornim în turneul de lansare a cărţii. Primul oraş - Craiova. Ne dorim să ajungem aproape de cei care vor să afle detaliile unei poveşti impresionante”, declară Andreea Răducan.

“Reversul Medaliei” este un proiect susținut de compania RDS & RCS, avându-i ca parteneri pe: ElectroputereParc, Brenntag, Hyundai, Tarom, Yves Rocher, Stephanie Anais și World Class.
Partenerii media ai evenimentului: Prima TV, Kiss FM, Cronica Cârcotașilor, Zile și Nopți.  

Galerie Lansarea cărţii “Reversul Medaliei”